Cetatea a fost ridicată de către sași în secolul al XV-lea și are o formă alungită, adaptată terenului deluros pe care a fost înălțată.
Situată pe colina Burgbasch, colină care domină partea de sud a localității, fortificația de la Slimnic (Stolzenburg), avea menirea să apere drumul Sibiu - Mediaș.
Prima construcţie a Cetății Slimnic a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea din piatră brută, înainte de marea invazie tătară. În secolul al XIV-XVIII a suferit o serie de modificări menite să transforme Cetatea Slimnic într-o fortificaţie mai puternică, din căramidă, de aceasta dată. Înălţimea pereţilor atingea 12 m, iar grosimea acestora era de peste 3 m.
Cetatea se desfășoară în direcție nord - sud deasupra întregii coline. Partea cea mai veche este o capelă gotică cu cor poligonal plat, peste care se ridică turnul clopotniță pe trei nivele.
Accesul în cetate se asigura printr-un tunel în nord-estul ansamblului subcorul bisericii, ducând în curtea de sud, iar de aici un turn facea legătura cu un ,,Zwinger” cu fântână. Zidurile sunt sprijinite de contraforturi zvelte, prevăzute cu guri de tragere și drum de apărare pe arcade de zidărie.
Spre est se afla turnul cu poartă fortificat cu herse și guri de aruncare, iar în sud un turn cu pasaj fortificat spre Curtea Fântânilor. Cu această fortificaţie, populaţia săsească a locului şi-a construit un adăpost împotriva invaziilor repetate ale trupelor turceşti. Prima invazie de acest fel a avut loc în anul 1438 şi a fost respinsă.
Cetatea este construită din cărămidă, iar zidurile exterioare sunt sprijinite de contraforți puternici, în trepte. În a doua jumătate a aceluiași secol, în curtea cetății a început construcția unei biserici cu trei nave care nu a fost finalizată niciodată și care împărțea incinta în două părți inegale. Din biserică s-au păstrat doar pereții laterali, stâlpii și arcadele frumos arcuite, astăzi încă impresionante prin măreție. Bolțile bisericii nu au fost finalizate.Se păstrează peretele de sud al navei principale și al colateralului cu arcade ogivale pe două niveluri. Peretele de vest, cu ferestre ogivale, are rânduri de mașiculiuri, care demonstrează că și acoperișul bisericii urma să fie fortificat.
La fel ca și la alte cetăți din apropiere (mult mai cunoscutele biserici fortificate de la Biertan și Cisnădioara), și la Slimnic exista o cameră a împăcării, o temniță, mai bine-spus.
Asediată de nenumărate ori, a fost cucerită în anul 1529 de Ioan Zapolya și în sec. XVII de Mozes Szekely, de Gabriel Bathory și de Gheorghe Rakoczy al II-lea. Deși a rezistat atacului turcesc din 1658, a fost aproape distrusă în 1706, în timpul războiului dintre curuţi și lobonţi. Și-a pierdut astfel rolul militar, iar în secolul al XVIII-lea cetatea era deja părăsită.
Ca urmare a distrugerilor din secolul XVI și XVIII, în 1717 au început lucrări de reconstrucție a cetății, dar au fost abandonate la scurt timp, după doi ani, din cauza izbucnirii epidemiei de ciumă. În secolul al XVIII-lea cetatea este în stare de paragină, fiind folosită ca sursă de materiale de construcție pentru alte edificii ale comunității.
În 1855, o parte a zidului bisericii neterminate se prăbușește în interiorul cetății, iar materialul este utilizat pentru construcția zidului protector al noului cimitir. În 1870 s-a prăbușit turnuletul de sud-est între curtea interioară și cea exterioară a cetății; a urmat apoi prăbușirea unei părți a zidului de împrejmuire al Vorburgului, tot în partea de sud-est.
În timpul primului război mondial, unul dintre clopotele mari ale cetății este topit pentru muniție.
Astăzi părți din fortificație se păstrează doar ca ruină, ceea ce însă sporește farmecul cetății. Singură pe vârf de deal, luminată de luna palidă, înconjurată de legende şi întunecată de trecerea secolelor, ruina pare să dormiteze pe veci.
