Pașii călătorului dornic să cunoască istoria Transilvaniei trebuie să se oprească la Prejmer, localitate aflată la 18 km de Brașov. Aici, în anul 1218, cavalerii Ordinului Teuton stabiliți în Țara Bârsei au început construirea unei frumoase biserici.
După alungarea Ordinului Teuton în anul 1225 de către regele maghiar Andrei al II-lea, înălțarea bisericii a fost continuată în stilul goticului timpuriu burgund, un stil arhitectural pe care călugării cistercieni l-au introdus în Transilvania în secolul al XIII-lea. În 1240 comunitatea din Prejmer a trecut sub patronajul abației cisterciene din Cârța. Adevărații constructori ai acestei cetăți bisericești sunt însă țăranii și meseriașii sași.
Construită din piatră, cu rozetele și arcadele specifice stilului gotic, biserica este simplă.
Planul inițial a bisericii cu hramul Sfânta Cruce este o cruce greacă. Ulterior, în perioada 1512-1515, planul a fost modificat prin anexarea a două nave laterale inegale şi prin extinderea navei centrale. Deasupra careului a fost ridicat în 1461 un turn clopotniţă.
Interiorul simplu nu păstrează urme de fresce, iar pictura de sec. XIX a fost îndepărtată cu ocazia restaurărilor.
Aici se găsesc câteva elemente cu valoare deosebită: cel mai vechi altar gotic din Transilania, cu panoul central înfățișând scena Răstignirii lui Isus și cu două aripi rabatabile, pictate pe ambele fețe pe tema patimilor Domnului. Panoul central prezintă un crucifix flancat de Maria și Ioan. Cele opt panouri reprezintă Plângerea, Înmormântarea, Învierea, cele trei femei la mormânt, Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Hristos înaintea Marelui Preot și Flagelatia.
Amvonul din lemn pictat, mărturie a faptului că, la origine, biserica a fost catolică. Astăzi este o biserica evanghelică luterană.
Orga a fost realizată în 1803 și funcționează și astăzi, fiind amplasată în balconul care dă spre interiorul bisericii.
Stranele din cor au fost realizate în anii 1525-1526 și se remarcă prin motive renascentiste.
Impresionează în egală măsură tavanul bogat decorat de arce, mobilierul din lemn masiv, frumos sculptat și întreaga atmosferă de lăcaș sfânt, impregnant de istorie.
Lângă ușa din sud a bisericii s-a păstrat o piatră care după vechea tradiție a fost folosită ca “Piatra rușinii". Cântareşte cam 100 de kilograme şi de ea erau legaţi bărbaţii care furau sau femeile care păcătuiau sau care încălcau legile comunităţii. Şi erau ţinuţi aici la intrarea în biserică pentru a putea fi văzuţi de către cei care intrau la slujba de duminică.
Deoarece localitatea Prejmer (Torteln, Tartlau) era prima localitate care se afla în fața invaziilor otomane venite prin valea și pasul Buzăului, regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor fortificații de apărare în jurul bisericii evanghelice din Prejmer.
Cetatea are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri. Cetatea a fost atacată de 50 de ori de turci. Se spune că cetatea a picat o singură dată în mâinile duşmanilor. Fortificarea vizibilă azi a fost terminată în 1427, prin ridicarea unui zid înalt de 12 metri, gros de 3-4 metri și rezistent, având și bastioane, porți de fier. Existau aici 4 bastioane sub formă de potcoavă, dintre care 2 se păstrează și acum.
Cetatea avea depozite subterane de cereale, provizii care ajungeau pentru 6 luni, 272 de camere pentru adăpostirea sătenilor în cazul atacurilor, încăperi așezate pe 4 nivele supraterane. Numărul de pe ușile acestor camere era identic cu cel al locuinței din sat, și încăperea din cetate se moștenea. Cetatea putea găzdui 1200-1500 de localnici.
În incinta zidului fortificat se aflau și două “camere de școală”, ceea ce însemnă că și în timp de război procesul de învâțătură nu era întrerupt. “Vechea Școală”, în care s-a predat în perioada asediilor asupra cetății Prejmer și în timpuri de primejdie. Primii ei dascăli sunt menționați în anii 1460 și 1556. Sala de clasă decorată cu fresce din secolul XVII a fost folosită până în anul 1853, când în centrul comunei s-a construit o școală cu trei clădiri etajate.
Cetatea era înconjurată de un șanț cu apă, care avea 18 metri lățime și 2-4 metri adâncime, alimentat de apa izvoarelor din împrejurimi, peste acest șanț erau poduri care erau ridicate în cazul atacurilor. Apa unor izvoare din vecinătate era condusă în interiorul cetății, prin niște tuburi. Incinta fortificată a bisericii și incinta de la poartă sunt legate printr-un tunel care avea 5 puncte de închidere, cu porți și grilaje metalice.
A existat și un tunel care făcea legătură cu exteriorul. Zidurile au nișe de tragere. Pe ziduri, la 10 metri înălțime și cu o lungime de 800 m, se desfășoară drumul de strajă. De aici se atacau inamicii prin găurile de tragere și se turna smoală fierbinte prin jgheaburi. Atracția principală este fără îndoială așa numita ”orgă a morții”. Aceasta este o scândură groasă, ce se învârte pe un ax de fier și înzestrată pe ambele părți cu câte cinci țevi de tragere. Astfel, printr-o rotire rapidă a scândurii, se obținea un foc continuu.
În secolul al XVII-lea cetatea a fost extinsă, construindu-se primăria şi curtea acesteia. În 1788, cetatea a fost prevăzută cu o poartă din lemn masiv de stejar, placată cu fier. Tot în acea perioadă a fost construit şi pasajul cu coloane de la intrare. Perioada asediilor trecuse și cetatea nu a mai fost importantă din punct de vedere militar.
Fiind cea mai veche biserică fortificată din Țara Bârsei, și una dintre cele mai bine conservate biserici-cetate din Estul Europei în 1999 cetatea din Prejmer a fost inclusă pe lista UNESCO a primoniului cultural mondial.
Cetatea Prejmer este singurul obiectiv turistic din România care a primit trei stele în Ghidul Verde Michelin, destinat turismului.
